Conservarea si refacerea sticlei decorative
Din neatentie sau din neglijenta se poate intampla ca sticla decorativa sa aiba de suferit, in sensul ca aceasta se poate fisura sau sparge in urma lovirii cu corpuri dure. Din fericire, statistic, inregistram doar cateva cazuri pe an, raportate la numarul de comenzi, ceea ce inseamna un procent de aproximativ 2% din volumul nostru de activitate, un procent mic, dar pentru care tinem sa facem cateva precizari importante. Refacerea sticlei decorative pe forma si paleta cromatica anterioara trebuie sa fie obtinuta din insasi sticla veche. Aceasta ne serveste ca sablon de lucru, fiind cea mai buna sursa de inspiratie in copierea exacta a modelului. Strictetea intervine atunci cand, la interiorul spatiului de locuit exista si alte modele similare, iar pentru acest lucru, sticla refacuta trebuie sa se integreze cat mai bine in contextul spatiului.
Recomandarile noastre sunt:
- Daca sticla este fisurata, pentru a preveni spargerea totala, aplicati banda scoci;
- Daca sticla este sparta si exista riscul de a cadea, de a se desprinde sau de a rani, aceasta trebuie demontata si depozitata cu grija;
- Nu aruncati sticla veche! Reproducerea modelului la scara depinde de aceasta;
- Cand sticla veche nu a putut fi recuperata, sunt necesare poze cat mai clare cu modelul initial.
- Solicitati ajutor specializat ori de cate ori este nevoie
Am intalnit in practica noastra situatii cand beneficiarii nu mai cunosteau producatorul sticlei decorative ori, daca acesta din urma nu a fost contactat in mod direct, producatorul de tamplarie a intermediat achizitia. De asemenea, exista situatii cand producatorul sticlei decorative nu mai poate fi gasit ori si-a incetat activitatea si este necesar ca cineva sa se ocupe de refacere. Atelierul Vitralii Artistice, vine in ajutorul dumneavoastra si va ofera intregul suport pentru ca, in cel mai scurt timp sa va refaca sticla decorativa pe coordonatele sale initiale.